Zum Hauptinhalt springen Zur Suche springen Zur Hauptnavigation springen
Beschreibung
Scriitorul i gânditorul francez de origine algerian Albert Camus rmâne unul dintre cei mai importani autori francezi ai secolului XX. Adesea asociat cu existenialismul (dei nu s-a identificat pe deplin cu aceast micare filosofic), a fost, de asemenea, un activist i un critic social curajos, care s-a pronunat împotriva totalitarismului în toate formele sale i a luptat pentru dreptate i egalitate pentru toi. În doar 50 de minute, vei afla cum au fost explorate în scrierile lui Camus subiecte precum absurdul i nevoia de rebeliune în fäa unei existene lipsite de sens i vei afla despre impactul global al filosofiei sale. Acest ghid clar i simplu acoper principalele opere ale lui Camus, inclusiv Strinul, Ciuma, Cderea i Mitul lui Sisif. Include, de asemenea, o biografie complet, o introducere în contextul istoric în care au fost scrise operele sale i o examinare a influenei pe care scrierile sale au avut-o asupra autorilor de mai târziu, oferindu-v toate informäiile eseniale de care avei nevoie despre aceast figur crucial a literaturii franceze.

Details
Erscheinungsjahr: 2023
Genre: Biographien, Importe
Rubrik: Belletristik
Medium: Taschenbuch
ISBN-13: 9782808673969
ISBN-10: 2808673965
Sprache: Rumänisch
Einband: Kartoniert / Broschiert
Autor: Tiberghien, Eve
Übersetzung: Dobre, Alina
Hersteller: 50Minutes.com (RO)
Verantwortliche Person für die EU: preigu GmbH & Co. KG, Lengericher Landstr. 19, D-49078 Osnabrück, mail@preigu.de
Maße: 170 x 110 x 3 mm
Von/Mit: Eve Tiberghien
Erscheinungsdatum: 10.03.2023
Gewicht: 0,041 kg
Artikel-ID: 126744813